Săpăturile arheologice desfășurate în această perioadă în curtea clădirii Universității din București (Bulevardul Regina Elisabeta), imobil înscris în lista monumentelor istorice de importanță națională, au scos la lumină mai multe rămășițe ale fostei Academii Domnești de la ,,Sf. Sava”.

Arheologii de la Muzeul Municipiului București și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, implicați în săpăturile din curtea Universității din București, asistați de cadrele didactice de specialitate de la Facultatea de Istorie, au descoperit ziduri vechi de peste 300 de ani, care au aparținut vechii Academii Domnești de la ,,Sf. Sava”. Aceasta este prima școală de învățământ superior din Țara Românească, înființată de Constantin Brâncoveanu la 1694.

Totodată, specialiștii au descoperit ziduri ale vechii clădiri a Universității din București, înființată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 1864 și construită sub îndrumarea arhitectului Alexandru Orăscu. Ruinele vechii Universități, dezvăluite acum, sunt rezultatul afectării clădirii de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial care au determinat demolarea unei părți a imobilului în anii ’50  ai secolului trecut.

Descoperirile din curtea interioară a Universității din București se integrează în cadrul mai larg al cercetărilor arheologice efectuate de Muzeul Municipiului Bucureşti și Institutul de Arheologie ,,Vasile Pârvan” începând cu anul 2011 pe locul unde astăzi se găsește parcarea subterană din Piața Universității. Săpăturile au scos atunci la lumină ruinele Ansamblului Mănăstiresc ,,Sfântul Sava”, compus din Biserica ,,Sf. Sava”, ctitorită de Constantin Brâncoveanu la 1709, dar și o parte din clădirile adiacente Academiei Domnești.

Înființarea Universității din București în anul 1864 a reprezentat finalizarea unei aspirații către învățământul românesc de nivel superior, care își are rădăcinile încă din secolul al XVII-lea.

Astfel, putem spune că în plan simbolic, Universitatea din București își are rădăcinile pe fundamentul Academiei Domnești de la ,,Sfântul Sava”. Mai mult decât atât, însă, prin spiritul său vizionar, Universitatea din București a reprezentat pentru învățământul superior din spațiul românesc un autentic nou început.