Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, sâmbătă, la Mamaia, că dosarul Roşia Montană a fost depus „ilegal” la UNESCO, el precizând că există vicii de procedură legate de faptul că nu a fost aprobat de premierul Cioloş sau de Guvern, ci a fost trimis de un ministru.

„Vreau să vă informez că dosarul a fost depus ilegal, cum ştiţi cu toţii. Deci nu a fost aprobat de premierul Cioloş, nici de Guvernul României, ci a fost trimis de către unul dintre miniştri. Deci din acest punct de vedere există nişte vicii de procedură”, a spus Meleşcanu, citat de Mediafax.

El a arătat că România are în acest moment o „mare problemă” cauzată de litigiul în care se află.

„Ştiu că pentru moment avem o mare problemă din cauza faptului că statul român este dat în judecată de către compania care deţine acţiunile la Roşia Montană şi ceea ce se cere ca daună e o sumă destul de importantă”, a spus Meleşcanu.

Întrebat dacă se poate retrage dosarul de la UNESCO, Meleşcanu a răspuns: „Trebuie să vedem cu adevărat ce anume trebuie protejat în zona Roşia Montană. În acea zonă oamenii trăiesc de pe urma mineritului. Trebuie îmbinată o politică de păstrare a patrimoniului, fără exagerări, şi în acelaşi timp care să ne permită să exploatăm resursele. Trebuie să găsim o soluţie ca România să nu plătească daune”.

Meleşcanu a mai spus că subiectul Roşia Montană ar putea fi discutat în şedinţa coaliţiei de guvernare, care se reuneşte în acest week-end la Mamaia.

La rândul său, Liviu Dragnea a spus la Năvodari că subiectul Roşia Montana este sensibil. ”Trebuie să avem multă grijă. Dacă procedurile nu au fost corecte e normal că nu pot să aibă efecte. Subiectul e delicat şi trebuie tratat cu multă cumpănire”, a spus liderul PSD.