Mai puţin celebre decât cetăţile antice din Munţii Orăştiei, loc unde s-a aflat capitala regală a dacilor, câteva aşezări enigmatice, ridicate pe stânci, oferă vizitatorilor experienţe de neuitat. Arheologii care au explorat vechile fortăreţe de la Hunedoara, Ardeu şi Băniţa povestesc despre enigmele pe care acestea şi le-au dezvăluit de-a lungul ultimilor ani şi care stârnesc controverse.

Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie au devenit în ultimele decenii cele mai faimoase cetăţi dacice din România. Toate cele patru aşezări antice au fost ridicate, nu departe una de cealaltă, în Munţii Orăştiei, iar bogăţia vestigiilor, dar şi drumurile accesibile până în imediata lor vecinătate, le-au făcut tot mai cunoscute lumii. Totuşi, există în Hunedoara şi alte aşezări antice la fel de spectaculoase, dar mai puţin explorate, care oferă vizitatorilor ocazia de a le afla poveştile spectaculoase.

Dacii de pe Dealul Sânpetru

Dealul Sânpetru se ridică deasupra Castelului Corvinilor  la câteva sute de metri de cel mai faimos monument al Hunedoarei. Pe platoul solitar, încolţit de stânci, călătorii pot ajunge urcând pe un drum de pământ, care ocoleşte grădina castelului şi o staţie de tratare a apei. Traseul continuă pe lângă un vechi cimitir evreiesc şi se opreşte lângă pilonii din beton armat ai fostelor funiculare. În anii ’80 şi la mijlocul anilor 2000 pe Dealul Sânpetru au fost aşezate două relee, cele mai recente construcţii dintr-o serie începută în urmă cu peste 5.000 de ani, de când datează primele urme de locuire din zonă. De peste două milenii şi jumătate, dealul a fost loc de veghe asupra văilor râurilor Cerna şi Zlaşti, care deschideau calea spre minele de fier din apropiere. Acum, dealul este locul din care vizitatorii pot cuprinde cu privirea întreaga Hunedoara.

Povestea cetăţii dacice de pe Dealul Sânpetru a început în secolul II î. Hr., când aici a fost înfiinţată o fortăreaţă puternică, din care însă nu s-au păstrat rămăşiţe vizibile cu ochiul liber, pentru că a fost suprapusă cu o altă fortificaţie, medievală. Istoria aşezării a fost dezvăluită doar în ultimele două decenii şi jumătate, în timpul cercetărilor arheologice. Istoricii susţin că locul vechii cetăţi la poalele căreia, 15 secole mai târziu, a fost ridicat Castelul Corvinilor a avut un rol strategic.

„Existenţa comunităţii dacice de aici trebuie legată de resursele de fier, situate în vecinătate, la Teliuc şi Ghelari. Pe pantele estice ale Dealului Sânpetru am identificat urmele unor comunităţi din epoca dacică, cu contexte care se datează între sfârşitul secolului II î.Hr. şi cucerirea romană. Este foarte clar că romanii au ocupat înălţimea, au amenajat un punct de apărare acolo, probabil o mică fortificaţie, care însă a fost distrusă în Evul Mediu. La sfârşitul secolului al XI-lea a început refortificarea Dealului Sânpetru, cu o construcţie impresionantă din lemn, pământ şi piatră. Şi ea a fost devastată mai târziu, la sfârşitul primei jumătăţi a secolului al XIII-lea. Dealul a fost apoi abandonat şi a mai fost folosit cu intermitenţe în Evul Mediu târziu, apoi în secolul al XVIII-lea şi, mai recent, pentru traseele de funicular“, a constatat arheologul Cristian Roman, directorul Castelului Corvinilor, implicat în cercetările arheologice efectuate pe Dealul Sânpetru.

În aşezarea dacică de pe Dealul Sânpetru au fost descoperite urme ale unor locuinţe, garduri, gropi, vetre şi cuptoare, dar şi numeroase artefacte. „Ea arată indirect şi rolul foarte important pe care l-a avut înălţimea Dealului Sânpetru pentru aceste comunităţi puternice, care aveau reflexul grandiosului”, completează Cristian Roman. Doctorul în istorie susţine însă că mai puţin de cinci procente din suprafaţa ei de peste jumătate de hectar a crestei a fost studiată.

Cimitirul de copii

La poalele aşezării antice de pe Dealul Sânpetru, arheologii au făcut o descoperire spectaculoasă: o necropolă din primul secol, în care majoritatea celor înhumaţi erau copii. Spaţiul funerar se află pe un platou înalt, în grădina Castelului Corvinilor. A fost cercetat în anii 2000 de arheologii din Sibiu, Hunedoara şi Brăila, iar în urma săpăturilor au fost descoperite peste 30 de morminte, în care se aflau rămăşiţele a peste 50 de decedaţi, ale căror trupuri au fost transformate în cenuşă sau îngropate în pământ, alături de obiectele lor de preţ. „O mare parte dintre defuncţii cercetaţi în această necropolă sunt copii, cu vârste fragede, resturile osoase măsurând până la 60 de centimetri. Au fost o serie întreagă de ipoteze, care au mers de la cea a otrăvirii copiilor de către părinţi pentru a nu ajunge sclavi, până la o ipoteză care pare veridică, a faptului că în cazul acestor copii se considera că sunt puri şi atunci puteau fi îngropaţi fără a mai fi purificaţi prin foc”, declara recent Sorin Tincu, directorul Muzeului de Arheologie, Istorie şi Etnografie Hunedoara, la prima expoziţie dedicată istoriei antice a locului. Tot în vecinătatea Castelului Covinilor au fost scoase la iveală mormintele unor războinici daci, incineraţi şi înhumaţi alături de armele lor. Într-unul dintre morminte se afla o urnă cu cenuşă, îngropată alături de sica (pumnalul dacic) şi lancea războinicului. În Grădina Castelului Corvinilor au mai fost descoperite o serie de piese de armament, dar şi obiecte de podoabă asociate cu defuncţi înhumaţi şi incineraţi, obiecte din bronz, argint, sticlă şi chiar din aur.

Cetatea Baniţa, o provocare pentru turişti

Cetatea dacică de la Băniţa se află de aproape două decenii în Patrimoniul UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), alături de siturile dacice Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Piatra Roşie şi Blidaru din Munţii Orăştiei, şi de cetatea de la Căpâlna, din judeţul Alba. Spre deosebire de aşezările din Munţii Orăştiei, Băniţa a rămas un loc greu accesibil pe timp de vară, iar în vreme de iarnă este interzis cu totul turiştilor. De cele mai multe ori, cei care vor să o exploreze sunt nevoiţi să se bucure doar de frumuseţea Peşterii Bolii, de la poalele ei, considerată una dintre cele mai spectaculoase atracţii turistice din Valea Jiului.

„Nu putem recomanda turiştilor să urce la Cetatea Băniţa, pentru că accesul este foarte greu. Deşi situl se află în Patrimoniul Mondial, nu sunt marcaje şi indicatoare spre el, deci se pot rătăci, iar dacă totuşi vor urca, vor avea mari dificultăţi la coborâre, pe terenul foarte abrupt“, spune Imre Szuhanek, custodele Peşterii Bolii.

Călătorii care nu iau în seamă sfatul lui Imre Szuhanek şi vor să bucure cu orice preţ de peisajul aşezării antice au de străbătut un traseu neobişnuit. Dealul Bolii, pe care cetatea a fost ridicată în vremea regelui Burebista, se află la şase kilometri de municipiul Petroşani. Este un loc solitar ce se distinge de la mare depărtare prin pereţii săi abrupţi, ce par mai potriviţi pentru escaladă decât pentru excursii la pas. Cetatea Băniţei a fost construită la o altitudine de peste 900 de metri, pe creasta înconjurată de pârâurile Băniţa şi Jupâneasa, de linia ferată Simeria – Petroşani şi de şoseaua europeană Haţeg – Petroşani. De la înălţimea ei, dacii vegheau drumul care lega Valea Jiului de Ţara Haţegului, intens circulat în antichitate.

Cel mai neglijat monument UNESCO

Un singur panou aşezat pe marginea Drumului Naţional 66 indică direcţia spre Băniţa antică, însă cei care vor să urce până la ea au de parcurs un traseu plin de obstacole. Prima parte a „drumului“, este străbătută pe jos, pe calea ferată, până în apropierea unui pod devastat şi a unui tunel, aflate la circa 500 de metri de şosea. De la pod, o potecă urcă printr-o mică livadă, pe panta cea mai blândă a Dealului Bolii. Apoi cărarea dispare printre bolovani şi printre rămăşiţele zidurilor cetăţii, prăvălite de-a lungul timpurilor. Arheologii au constatat că la poalele fortăreţei exista o aşezare civilă, ale căror ruine au fost distruse în mare parte la sfârşitul secolului al XIX-lea, când a fot construită calea ferată. În lipsa potecii, călătorii sunt nevoiţi să se orienteze cum pot pe panta tot mai abruptă. Câteva săgeţi pictate pe copaci şi pietre îi ajută să nu se rătăcească, în timp ce crengile şi bucăţile de stâncă le oferă sprijin. Din loc în loc, dărâmăturile fostei aşezări dacice indică şi ele apropierea de platoul acesteia. Ruinele cetăţii par complet abandonate, însă locul impresionează tocmai prin sălbăticia sa.

„Enigmatic şi năpăstuit, aşa aş caracteriza situl de pe Dealul Bolii, de lângă Băniţa, unde acum două milenii se afla o cetate dacică. Enigmatic, pentru că ruinele sale sunt atât de greu de identificat şi descifrat, încât trebuie să rătăceşti mult prin râpele şi pe coastele dealului ca să recompui imaginea cetăţii ce în vremea dacilor străjuia Valea Jiului. Năpăstuit, pentru că, deşi este considerat patrimoniu al întregii umanităţi, este cel mai ignorat şi neglijat monument UNESCO din Europa, ajuns într-un stadiu avansat de degradare“, spune arheologul Aurora Peţan. Ajunşi pe coastele Băniţei, călătorii au ocazia să vadă privelişti impresionante: Munţii Parâng, Retezat, Valea Jiului şi Ţara Haţegului se dezvăluie la orizont , iar în cealaltă parte dealurile abrupte din Ţinutul Momârlanilor, pe care localnicii şi-au construit din loc în loc, la înălţime, casele şi fâneţele.

„Palatul“ din Ardeu şi băile Germisara, atracţiile staţiunii Geoagiu Băi

O privelişte impresionantă oferă şi Cetatea Ardeu, aflată la aproximativ 20 de kilometri de oraşul Geoagiu, pe Valea Geoagiului, la marginea satului Ardeu din comuna Balşa. Potrivit arheologilor, a fost locuită începând cu secolul I î.Hr. Aici au fost descoperite urmele unui palat nobiliar, al unei fierării dacice, ale unui atelier de bijuterie unde era prelucrat fierul, bronzul, cornul şi numeroase artefecte dacice, printre care o statuie a zeului Mercur şi obiecte decorative din bronz. Cetatea avea un rol strategic, potrivit istoricilor, pentru că se afla în apropierea vechilor exploatări aurifere din Munţii Apuseni.

În prezent, ruinele fortăreţei sunt mai puţin vizibile faţă de ale altor monumente din aceeaşi perioadă. În vecinătatea ei, în anii 1970 a fost înfiinţată o exploatare de calcar, care a afectat o parte din perimetrul acesteia. Arheologii au încercat, în ultimii ani, să salveze din stricăciunile provocate de exploatarea de calcar şi au reuşit să recupereze obiecte antice preţioase pentru istoria locurilor. Ardeul este deseori comparat cu cetatea de la Hunedoara. „Este ideal să poţi vedea în oglindă două situri. Ardeul are particularităţi pentru că fortificaţia este izolată pe vârful unui deal, iar aşezarea de la Hunedoara se află pe un platou calcaros, mai accesibil. Noi trebuie să vedem civilizaţia dacică foarte asemănătoare cu cea medievală, inclusiv în cazul cetăţilor din Munţii Orăştiei. Aşezările erau domenii stăpânite de un şef, în jurul lor erau comunităţile civile, drumurile, centre de prelucrare a fierului, spaţiile funerare“, afirmă Cristian Roman. La doar câţiva kilometri de locul fostei cetăţi de la Ardeu, în Geoagiu Băi, se află ruinele Germisarei, un fost complex termal daco-roman, unde au fost descoperite ruinele unor temple, ale unor băi şi artefacte preţioase, 11 ofrande de aur, oferite zeităţilor de cei care au venit, în antichitate, la Germisara pentru a se tămădui.

Hunedoara, judeţul cu cele mai multe cetăţi dacice

În judeţul Hunedoara, cel puţin alte zece aşezări dacice oferă numeroase motive de a le vizita. Printre ele se numără Sarmizegetusa Regia – fosta capitală a Regatului Dac înainte de războaiele daco-romane, Cetatea Blidaru – cel mai puternic consolidat fort de apărare din Munţii Orăştiei, Turnul dacic din Poiana Perţii (Blidaru) – unul dintre cele mai impresionante şi mai puţin cunoscute monumente dacice din zona capitalei Regatului Dac, aşezarea civilă de la Feţele Albe, considerată un cartier al Sarmizegetusei Regia, în care locuia aristocraţia dacică, Măgura Călanului – cariera din care au fost aduse blocurile de calcar pentru construcţia mai multor cetăţi dacice, Piatra Roşie – cetatea în care s-au descoperit cele mai celebre scuturi de paradă din vremea dacilor, Costeşti – considerată reşedinţă a căpeteniilor dacilor înainte de Sarmizegetusa Regia, Vârful lui Hulpe – loc al comorilor, Cozia – o cetate dacică din vecinătatea Devei şi Măgura Uroiului, aşezarea de pe Valea Mureşului locuită din cele mai vechi timpuri.