Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti – între trecut și prezent

Mausoleul de la Mărăşeşti – Monumentul Eroilor din Războiul de Întregire Naţională se află la kilometrul 202 pe drumul naţional ce leagă oraşul Focşani de Adjud, pe locul în care, în vara anului 1917, s-a desfăşurat glorioasa bătălie de la Mărăşeşti.

Mausoleul de la Mărăşeşti este cel mai impunător din ţară şi printre cele mai maiestuoase de acest fel din Europa, fiind un monument dedicat eroilor Primului Război Mondial.

Pe câmpiile de luptă de la Mărăşeşti armata română a ţinut piept atacurilor armatei inamice, care voia să străpungă poarta Moldovei pe la Mărăşeşti. Răspunsul a venit cu o forţă de nezdruncinat: Pe aici nu se trece!. Între 21 iulie – 21 august 1917 la Mărăşeşti şi în împrejurimi armata română a obţinut o strălucitoare şi răsunătoare victorie[1].

Iniţiativa

La data de 8 iunie 1919 are loc primul Congres al Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, în Sala Senatului din Bucureşti, într-o atmosferă încărcată de emoţie.

Se da citire de către preşedintele de onoare, I.P.S.S. Pimen, mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a cererii de construire a Mausoleului de la Mărăşeşti. Această propunere a fost formulată de mai multe membre ale Societăţii, în fruntea cărora se afla principesa Alexandrina Grigore Cantacuzino[2].

Numita propunere a fost aprobată de către regele Ferdinand I şi de guvernul condus de I.I.C. Brătianu.

Din Comitetul Executiv al S.O.N.F.R. făceau parte şi alte personalităţi precum Mitropolitul Pimen, generalul de Corp de Armată Constantin Christescu, arhitectul Ştefănescu Roda, preşedinte al Asociaţiei Arhitecţilor din România, G.U. Negropontes, donator al terenului pe care s-a ridicat monumnetul, generalul, devenit apoi mareşal, Alexandru Averescu sau marele istoric Nicolae Iorga.

În iunie 1919, au fost lansate 9167 liste de subscripţie, Mausoleul urmând a fi ridicat prin colectă publică. În următoarea etapă, s-a avut în vedere alegerea locului unde trebuia amplasat monumentul[3].

În acest scop, la 22 august 1919, S.O.N.F.R. trimite o scrisoare, conducerii Prefecturii Vrancea:

 

Societatea Orodoxă                                                                   Bucureşti, 22 august 1919

Naţională a Femeilor Romane

Comitetul Central

Domnule Prefect,

I.P.S.S. Mitropolitul Pimen al Moldovei şi Sucevei împreună cu Societatea Orodoxă Naţională a Femeilor Romane au crezut de o înaltă şi sfântă datorie a înalţa pe locul unde atâţia eroi s’au jertfit în apărarea Patriei şi spre cinstirea de veci a numelui român „Biserica Neamului” la Mărăşeşti.

În acest scop am strâns suma de 40000 lei, s’a publicat un concurs pentru arhitecţii români, care va avea loc la 1 Decembrie a.c., juriul va fi prezidat de M.S. Regina.

Trebuind ales terenul unde urmează a se ridica acest Sfânt Lăcaş, Vă rugăm, Domnule Prefect ca împreună cu persoanele mai de vază din jud. Dvs. și din Mărăşeşti să binevoiţi a ne indica unde ar fi locul cel mai potrivit scopului sus arătat, ţinând seama că am avea nevoe de circa 2 pogoane, care ar fi părerile dvs. şi a fruntaşilor de mai sus pomeniţi în această privinţă.

Dorinţa Comitetului nostru este că această biserică să fie clădită chiar pe locul luptelor ţinându-se seama că şi în jurul bisericii vor trebui să fie morminte.

Mulţumindu-Vă călduros dinainte pentru osteneala ce veţi pune în această privinţă şi pentru concursul ce avem credinţă că mi-l veţi acorda, vă rugăm să primiţi încredinţarea distinsei noastre consideraţiuni.

Preşedinta Soc. Ortodoxe

Alex.Gr.Cantacuzino

Domnului Prefect al Judeţului Putna[4].

Conducerea judeţului îi va răspunde pe data de 3 septembrie 1919:

Doamna Preşedintă a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Romane

Comitetul Central, Bucureşti

În referire la adresa Dvoastră N. 188/1919 am onoare a da următoarele relaţii:

Sfântul Locaş Biserica Neamului la Mărăşeşti după părea noastră ar trebui ridicată la Nord-West de Mărăşeşti pe cota 100, pentru următoarele motive:

1)      E punctul cel mai indicat de unde se poate cuprinde cu ochii tot Câmpul de bătălie, Valea Şiretului.

2)      Terenul acesta este înconjurat de frumoase plantaţii de vii care dau un aspect pitoresc localităţii

3)      Pe Cota 100 se găsesc numeroase morminte de eroi care au sfinţit prin jertfa lor pământul acesta

4)      De aici la 6 august, a început să se desfăşoare contra atacul eroicului Batalion 1 din Regimentul 50 Infanterie sub comanda D. Căpitan de rezervă Miclescu, acţiune care a determinat retragerea nemţilor şi astfel a fost salvată Moldova de cotropirea vrăjmaşului.

5)      Locul indicat de subsemnatul nu-i nici prea îndepărtat de staţia Mărăşeşti.

Cu timpul poate s-ar face o „Haltă a Eroilor” unde vor coborî pelerinii ce vor veni să viziteze locurile acestea sfinte şi locaş.[5]

Prefectul mai propunea realizarea unui mare parc, case de găzduit pelerinii, alăturând în Adresa trimisă şi o schiţă explicativă, urmând ca la 20 septembrie a aceluiaşi an, să se decidă definitiv asupra locului unde urma a se ridica Mausoleul Mărăşeşti.

S.O.N.F.R. hotărăşte desemnarea unui juriu pentru a veni la faţa locului şi care avea următoarea componență:

Înalt Prea Sf. Sa Mitropolitul Pimen al Moldovei, Prea Sf. Sa Episcopul de Roman, delegaţi ai Comitetului Central al Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Romane.[6]

Preşedinta S.O.N.F.R., Alexandrina Gr. Cantacuzino anunţa printr-o telegramă, datată 4 octombrie 1919, oficialităţile Prefecturii, prezența la Mărăşeşti a Comitetului Bisericii Mărăşeşti la octombrie compus din 8 sau 10 persoane, împreună cu Dl. Ministrul General Popescu.[7]

Generalul Ion Popescu, reprezenta una din figurile glorioase ale armatei române, comandant al Diviziei 13 Infanterie, în timpul încleştării dramatice în luptele de la Mărăşeşti.

În ziua de 8 octombrie 1919, în cadrul unui ceremonial creştinesc, este marcat locul de ridicare al Mausoleului (Biserica Neamului Românesc), printr-o cruce de fier, cruce adusă de la Mitropolia Moldovei şi Sucevei.

Donația generoasă a fostului primar al Mărășeștiului

G.U. Negropontes era proprietar al pământului din zona Mărășeștilor în anii Primului Război Mondial. La 6 august 1917, când Regimentul 51/52 Infanterie condus de căpitanul Grigore Ignat, a îndeplinit cu preţul vieţii ordinul de a ţine pe loc înaintarea trupelor germane, George Ulise Negropontes, aproba bombardarea Comandamentului german încartiruit pe o proprietate a sa, contribuind astfel din plin la marea victorie de la 6 august, iar ostaşii romani, căzuţi eroic în acea zi, au fost înmormântaţi în viile moşierului.[8]

Motivat de spiritul patriotic, dar şi sentimental, ca socru al generalului Eremia Grigorescu,  comandantul luptelor de la Mărăşeşti, Negropontes donează pentru ridicarea Mausoleului 20 ha din viţa indigenă şi 50.000 lei.

Actul de donaţie din 14 iulie 1921, autentificat de Tribunalul Ilfov, a fost întocmit de către donator, trecând terenul în proprietatea S.O.N.F.R. [9]

Concursul arhitecților români

 Proiectul câştigător, avându-i ca autori iniţiali pe arhitecţii Constantin Pomponiu şi George Cristinel, înfăţişa o impresionantă catedrala cu înălţimea de 45m.

Devizul estimativ al proiectului se ridica la suma de 40 milioane lei, sumă ce depăşea posibilităţile financiare, astfel, s-au realizat 11 reproiectări, rămânând arhitect doar George Cristinel.

Data de 6/19 august 1923, a fost extrem de importantă pentru Mousoleul de la Mărăşeşti, atunci punându-se piatra de temelie a construcţiei.

Programul manifestării cuprindea oficierea Serviciului Divin de către I.P.S.S. Mitropolitul Moldovei, cuvântările preşedintei S.O.N.F.R., a reprezentanţilor armatei, a studenţimii şi a Ligii Culturale, a reprezentanţilor provinciilor alipite, a orfanilor şi invalizilor de război[10].

La 1 septembrie 1923, preşedinta S.O.N.F.R. adresează Prefecturii Putna o scrisoare de mulţumire pentru ajutorul dat şi pentru participare cu ocazia punerii pietrei fundamentale subliniind că Bunul Dumnezeu, ne-a ajutat să vedem cu inima plină de bucurie, ca fiii neamului au luat parte cu însufleţire la această măreaţă sărbătoare[11].

Au fost realizate trei pergamente: unul a fost încredinţat Arhivelor Naţionale, unul a rămas în păstrarea S.O.N.F.R., iar ultimul a fost depus la temelia Mausoleului.

Primele înhumări

Osemintele exhumate de pe frontul Mărăşeşti depuse provizoriu în pivniţele gării Mărăşeşti au fost reinhumate în criptele Mausoleului cu ritualul creştin ortodox, începând cu luna iulie a anului 1924 prin grija Societăţii Mormintele eroilor căzuţi în răsboi, devenită ulterior Cultul Eroilor[12].

În cele 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune îşi dorm somnul de veci 5073 eroi, din care 1926 sunt nominalizaţi, restul fiind eroi necunoscuţi.

În capela centrală, la sfârşitul lunii a aceluiaşi an, a fost depus într-un sarcofag generalul Eremia Grigorescu, care încetase din viaţa la data de 21 iulie 1919. Generalul Eremia Grigorescu fost decorat cu Steaua României şi Ordinul Sfântul Gheorghe şi Sfânta Ana al Țarului Rusiei, a fost Prim Cavaler al Legiunii de Onoare şi a primit o sabie de samurai având gravate cuvintele Pe aici nu se trece![13].

Povestea Eroului Necunoscut

În semn de recunoştinţă, în anul 1923 statul român a decis ca simbolul sacrificiului celor căzuţi pentru idealul naţional, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostaşii anonimi de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Târgul-Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia. Deshumarea şi ridicarea acestor rămăşiţe pământeşti a fost urmată de aşezarea lor în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Mărăşeşti, în ziua de 13 mai 1923.

Alegerea sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut a aparţinut elevului Amilcar C. Săndulescu (de la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza”, premiant şi orfan de război) care, în faţa celui de-al patrulea sicriu, a îngenuncheat şi a rostit cuvintele legendare: Acesta este tatăl meu. După desemnarea Eroului Necunoscut, celelalte nouă sicrie au fost duse în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu onoruri militare în ziua de 14 mai 1923.

A doua zi, sicriul cu Eroul Necunoscut, împodobit cu pânza tricoloră, a fost purtat pe braţe de către o gardă de ofiţeri, cavaleri ai ordinului militar „Mihai Viteazul”, şi depus pe vagonul-platformă al unui tren special, cu destinaţia Bucureşti, unde a ajuns în aceeaşi zi, la orele după-amiezii. În Gara de Nord era aşteptat de oficiali ai statului şi personalităţi politice şi militare, iar Regele Ferdinand, îmbrăcat în uniforma de general a Regimentului de Escortă Regală, a trecut în revistă compania de onoare. Apoi sicriul a fost depus pe un catafalc drapat cu steagul şi însemnele României, iar după oficierea serviciului religios şi onorurile militare, a fost aşezat pe un afet de tun, tras de opt cai şi transportat astfel în cadrul unui lung cortegiu până la Biserică „Mihai Vodă”. Aici, sicriul a rămas pe toată durata zilei de 16 mai, pentru că publicul bucureştean să poată veni în pelerinaj.

La data inaugurării, 17 mai 1923, a fost prezentă familia regală, membrii guvernului, ai corpurilor legiuitoare și un numeros public.

Mormântul Eroului Necunoscut era în fapt o simplă criptă, acoperită cu o lespede de piatră decorată cu sculpturi florale. Pe lespede s-a încrustat următorul epitaf: Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfă pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919.

De-a lungul timpului monumental funerar al Eroului Necunoscut a fost demontat şi strămutat la Mausoleul din Mărăşeşti. La 26 octombrie 1991, monumentul a revenit în Parcul Carol I, iar la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostaşului Necunoscut la locul originar din 1923[14].

Sfinţirea criptelor

La data de 28 septembrie 1924 este data ce marchează solemnitatea sfinţirii criptelor, în prezenţa reginei Maria.

În luna noiembrie a aceluiaşi an, sunt aduşi şi reînhumați eroi din Cimitirul Nordic din Focşani.

Tabelul cu eroi cuprinde numele şi prenumele, gradul, unitatea din care a făcut parte eroul respectiv, precum şi data morţii. În respectiva evidență au fost trecuţi 192 de eroi cunoscuţi şi 18 necunoscuţi.[15]

Soldaţii şi ofiţerii îngropaţi în Mausoleu sunt români cu câteva excepţii: generalii ruşi Alexandrov şi Coloacev, soldaţii ruşi M. Salariov, Turbovici L., prizonierul german Rudolf Stavas şi căpitanul şef de muzică general, Kern Leopold.

În galeria cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul” se afla micuţa eroină de 12 ani Măriuca Zaharia[16], alături de ea în veşnicie sunt maior Grigore Ignat, locotenent Gabriel Pruncu, preoţii, confesorii militari Ionescu Cazacu Ştefan şi Nicolae Grigore, căpitan Constantin Văgăunescu şi ultimul reînhumat în septembrie 1934, locotenent-colonel Arthur Vârtejanu.

Întreruperea lucrărilor

Epuizarea resurselor financiare a dus la întreruperea lucrărilor monumentului pe o perioadă de 12 ani, dar în fiecare an, ca semn al neuitării, au avut loc pelerinaje şi diferite manifestări de omagieri a eroilor, mai ales de Ziua Eroilor şi 6 august.

La sărbătorirea Zilei Eroilor din 9 mai 1929 în afara parlamentarilor, oficialităţilor din București şi locale, au participat şi oaspeţi americani şi iugoslavi[17].

În acelaşi an, de 6 august, la Mausoleul Mărăşeşti au sosit un număr de 500 de intelectuali, membrii ai Ateneului popular Tătăraşi din Iaşi, printre cari şi din ţinuturile desrobite pentru întărirea legăturilor de dragoste intre Moldoveni, Bucovineni, Ardeleni şi Basarabeni.

Sărbătorirea din data de 6 august 1933, a fost onorată de prezenţa regelui Carol al II-lea, aşa cum reiese şi din ordinul telegrafic al Inspectoratului Regional de Poliţie Bucureşti:

În ziua de 5 august a.c. M.S. Regele Carol al II-lea cu tren regal pleacă din Bucureşti spre Mărăşeşti unde că descinde la 6 august luând parte la serbările din acea zi[18].

Cu acest prilej, prin Decret Regal se atribuia oraşului Mărăşeşti Virtutea Militară de aur, iar după ceremonia de la Mausoleu, regele Carol al II-lea a inaugurat secţia Muzeului Istoric Mărăşeşti.

Solemnitatea zilei de 6 august 1934, aşa cum a remarcat preşedinta S.O.N.F.R., Alexandrina Gr. Cantacuzino ia un caracter deosebit, prin donaţia unei candele de argint care va fi aşezată în Biserica Neamului, donaţie făcută de „Acţiunea Patriotică”, Asociaţia de Ofiţeri de rezervă, foşti combatanţi[19].

Hotărârea de a continua

La data de 6 august 1936 s-au sărbătorit 19 ani de la marea victorie de la Mărăşeşti.

Într-un cadru de mare solemnitate, se anunţa oficial decizia reluării lucrărilor, mai precis punerea pietrei fundamentale a Bisericii – monument deasupra criptelor[20].

Lucrările s-au desfăşurat într-un ritm alert, în timpul a doi ani şi astfel, în septembrie 1938, lucrările au fost definitivate.

Cupola Gloriei este împodobită în exterior cu o friză realizată de marii sculptori Ion Jalea şi Corneliu Medrea, iar în interior cu o frescă, operă a pictorului Eduard Săulescu. Inaugurarea Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti s-a făcut în prezenţa regelui Carol al II-lea, a lui Mihai, Mare Voevod de Alba – Iulia şi a celor mai de seamă personalităţi ale ţării, la 18 septembrie 1938.

Prezent

Forma actuală a monumentului este desfăşurată pe o arie de 1.600 de metri pătraţi şi se termină la înălţimea de 30 de metri cu Cupola Gloriei, în formă de con în trepte, deasupra căreia tronează o cruce din piatră. Ansamblul cuprinde şi un muzeu, precum şi un ansamblu statuar care-i prezintă pe liderii militari ai războiului reîntregirii. La etajul superior se afla o rotondă în care sunt aşezate, în mod simbolic, drapelele unităţilor romane participante la bătălia de la Mărăşeşti.

De asemenea, în incinta mausoleului Mărăşeşti a fost amenajat, într-o clădire separată, un muzeu al luptelor desfăşurate pe aceste locuri, care cuprinde fotografii şi diverse documente, armament şi echipament militar din dotarea armatei române la vremea respectivă, precum şi obiecte personale ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căzută în timpul luptelor desfăşurate pe valea Șuşiței[21].

Recent, mausoleul a fost vizitat de strănepotul bravului maior Grigore Ignat. Copleşit de sacrificiul înaintaşului său, bărbatul a scris câteva rânduri în cartea de oaspeţi, dar nu şi-a lăsat numele. Sunt prea mic în comparaţie cu cei care au căzut la Mărăşeşti, i-a spus el ghidului Nicușor Miza. Tot aici s-a recules şi Traian Andrei Grigorescu din SUA: Ca strănepot al generalului Eremia Grigorescu, sunt impresionat, copleşit de sacrificiul şi dragostea pentru România al eroilor din primul război mondial, în frunte cu străbunicul meu. Voi încerca de-a lungul vieţii mele să imprim iubire şi respect pentru ţara noastră copiilor mei, care au vizitat cu mine acest sfânt lăcaş, a notat acesta în cartea de oaspeţi.

Directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, lt. col. dr. Cristian Scarlat, spune că Mausoleul Mărăşeşti este printre cele mai frumoase din toată Europa.

Dacă un monument este un simbol care trebuie să atingă sufletul, prin temă, dublată de o armonioasă concepţie artistică, estetică şi arhitecturală, atunci Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti este, cel puţin din această perspectivă, Monumentul nostru naţional. Perpetuu avertisment al tragediei războiului, Mausoleul ne va aduce aminte mereu de acei bravi din al căror trup ciuruit de gloanţe s-a ridicat piedestalul întregirii noastre naţionale. Iată de ce, Mausoleul de la Mărăşeşti, monument de pietate, de veşnică recunoştinţă şi propăşire a neamului, mai reprezintă, încă, altarul eroismului românesc, un reper naţional de care ar trebui să ţinem seama atunci când ne prefigurăm viitorul, ne-a spus directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.

Asemenea memorialelor occidentale, precum Arlingtonul american sau Pantheonul parizian, Mausoleul românesc atrage prin impozantul edificiu în care îşi dorm somnul de veci, în demnitate, eroii neamului. Dar şi interiorul este impresionant prin atmosfera de reculegere sugerată de arhitectură şi decoraţii.

Oricât de grăbiţi am fi, spune Cristian Scarlat, citind numele dăltuite în marmură ale celor căzuţi – Ion, Gheorghe, Vasile sau Petre –, parcă auzi, rând pe rând, ecoul răspunsului la un apel celest, prin formula sacrămort pentru Patrie!

Respectul lui Hitler

Se spune că Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti impune un respect atât de mare, încât însuşi Adolf Hitler, în momentul în care aviaţia aliaţilor bombarda Valea Prahovei şi ameninţa Moldova, i-ar fi cerut mareşalului Antonescu să trimită la Mărăşeşti doua subunităţi de antiaeriană care să apere monumentul. De-a lungul timpului au circulat mai multe legende în jurul impresionantei construcţii. Romanticii nu au ezitat să spună că în unele nopţi de august mireasa unui ostaş căzut la datorie ar înconjura mausoleul călare pe un cal alb. Nimeni însă nu poate spune că a văzut-o.

Ar putea…

Ar putea intra pe lista UNESCO, Mausoleul Eroilor se află în proprietatea Consiliul Judeţean şi în administrarea Muzeului Vrancei. În mausoleu se află depuse rămăşiţele eroilor din peste 250 de mari unităţi ale Armatei Romane, în frunte cu generalul Eremia Grigorescu, ceea ce-l face de o valoare istorică, artistică şi urbanistică excepţională. În fiecare an, cu prilejul comemorărilor, mausoleul este vizitat de mii de oameni, fiind cel mai cunoscut obiectiv turistic din Vrancea. Pe aici au trecut toţi şefii de stat, începând de la regele Ferdinand, care a pus piatra de temelie, şi terminând cu Traian Băsescu[22].

Restaurarea

Mausoleul Mărăşeşti, alături de monumentele de la Focşani, Mărăşti şi Soveja, au fost restaurate şi introduse într-un circuit turistic, în cadrul proiectului Drumul de glorie al armatei române în primul război mondial, derulat de Consiliul Judeţean. Prin acest proiect, în valoare de 21,7 milioane de lei, cele patru mausolee au fost consolidate, reabilitate şi introduse într-un circuit turistic împreună cu alte monumente de factură istorică şi religioasă aflate pe traseul Drumului de glorie, ce va cuprinde localităţile Focşani – Mărăşeşti – Panciu – Străoane – Varniţa – Mărăşti – Soveja. Mausoleul ar putea intra şi pe lista UNESCO, alături de câmpul de bătălie de la Verdun, propunerea venind chiar din Franţa[23].

În loc de concluzie…

Şi astfel cum stă scris în Actul Ctitoresc de întemeiere, desăvârșitu-s-a acest monument Naţional, ce s-a ridicat sub Domnia Marelui Rege Ferdinand Întemeietor de Neam şi a Reginei Maria, Doamna sufletului nostru, pentru cinstirea vitejiei romaneşti care a sfărâmat aci, pe acest pământ binecuvântat un mileniu de robie, înfăptuind Unirea tuturor Românilor, chemând la viaţa liberă atâtea popoare şi înscriind pentru vecie numele Român în Cartea de Aur a Eroilor marelui răsboi de dreptate din 1916 la 1918[24].

 

 

 

 



[1] http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mausoleul-la-marasesti-67917.html;

[2] Alexandrina (Didina) Cantacuzino (1881-1944), născută Pallady, căsătorită cu Grigore Cantacuzino, deputat și ministru în guvernul Marghiloman, a condus în timpul războiului Spitalul Ortodoxiei din București;

[3] Maria Mihailescu, Mausoleul Eroilor de la Mărășești (1919-1938). Inițiativă și inaugurare. în Cronica Vrancei, vol. IV, Focșani, 2003, pp.185 – 186;

[4] Arhivele Naționale Vrancea (în continuare se va cita A.N.Vn.), fond Prefectura jud. Putna 1917-1931, dosar nr 38/1919, f. 112;

[5] Ibidem, f.113;

[6] Ibidem, f.114;

[7] Ibidem, f.135;

[8] Maria Mihăilescu, G.U.Negropontes în Cronica Vrancei, vol. II, Editura D.M.Press, Focșani, 2001, p.231;

[9] Ibidem, p.215;

[10] A.N.Vn., fond Prefectura județului Putna 1917-1931, dosar nr. 76/1923, f. 180;

[11] Ibidem, f.176;

[12] Maria Mihăilescu, Societatea Mormintelor Eroilor – Cultul Eroilor în Cronica Vrancei, vol. I, Muzeul Vrancei, Editura D.M. Press, Focșani, 2000, p. 187;

[13] http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mausoleul-la-marasesti-67917.html;

[14] http://www.turismistoric.ro/2013/05/locuri-ale-istoriei-cum-s-a-nascut-povestea-eroului-necunoscut/;

[15] A.N.Vn., fond Primaria orașului Focșani 1911-1929, dosar nr. 132/1924, f.65-71;

[16] Pe numele ei complet – Maria Ion Zaharia, a ajutat armata română, transmițând din nucul aflat în spatele casei date despre înaintarea nemților, până în momentul în care a fost doborâtă de glonțul unui lunetist neamț;

[17] A.N.Vn., fond Primaria orașului Focșani 1911-1929, dosar nr. 53/1929, f. 144;

[18] A.N.Vn., fond Primaria orașului Focșani 1930-1948, dosar nr. 86/1930, f. 48;

[19] A.N.Vn., fond Prefectura județului Putna 1932-1939, dosar nr. 73/1934, f. 97;

[20] Era vorba de partea superioară a constricției Cupola Gloriei (Idem, dosar nr. 88/1936, f. 127);

[21] http://adevarul.ro/locale/focsani/mausoleul-marasesti-loc-plin-istorie-asteapta-sa-l-vizitati-1_50acb00d7c42d5a663884d5f/index.html;

[23] http://www.jurnaluldevrancea.ro/stiri_din_vrancea/3224-secretele_mausoleului_eroilor_din_marasesti.html.

[24] Fragment din Actul original de întemeiere a Mausoleului, așezat în interior, scris pe marmură de Carrara, cu litere aurii;